Credincioșii catolici din localitatea Sâi au sărbătorit Floriile alături de oaspeți dragi

by Stefania Crisan

Duminica Floriilor a fost un motiv de întreită bucurie pentru mica comunitate de credincioși catolici din localitatea Sâi, comuna Valea Vinului.  Cinstirea sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim le-a adus enoriașilor privilegiul de a-l avea în mijlocul lor pe părintele Iulian Budău SJ,  care le-a fost vreme de 10 ani păstor spiritual. O altă bucurie mare a fost cea a prezenței unui grup de credincioși de la Parohia Calvaria simțind astfel parcă mult mai profund acest moment de aleasă sărbătoare.

Părintele Iulian Budău SJ a oficiat Sfânta Liturghie și le-a adresat credincioșilor un cuvânt de folos cu multiple semnificații referitoare la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim și punerea în legătură a acestui moment cu zilele pătimirii, răstignirea și moartea Mântuitorului. Pornind de la porunca a 5-a ”Să nu ucizi”, s-a făcut referire la timpurile actuale și cele din în vremea Mântuitorului, a fost făcută o paralelă între atunci și acum prin prisma caracterului lumii în care trăim, marcată de multă suferință și lacrimi.

Din această perspectivă, un îndemn al preotului către toți cei de față a fost de a medita la patimile Mântuitorului prin citirea evangheliilor în aceste zile din Săptămâna Mare și totodată să încerce un exercițiu de conștiință și să răspundă la întrebarea ”Eu de partea cui sunt?”, ca o reflecție asupra relației dintre om și Isus Cristos.

Sărbătoarea a fost întregită cu alte daruri de folos sufletului lor, respectiv, Sfânta Euharistie, cântecele unui grup de tineri de la parohia Calvaria și binecuvântările din finalul slujbei. La ieșirea din biserică, credincioșii au luat crenguțe de salcie sfințite pe care dus acasă spre a le așeza la icoane.

Tot cu acest prilej, cei prezenți au aflat programul din Săptămâna Mare, dar și faptul că părintele Iulian Budău va fi alături de ei, inclusiv în Joia și Vinerea Mare și totodată, la liturghia Învierii Domnului.

Părintele Iulian Budău SJ a revenit pentru câteva zile pe pe meleagurile sătmărene și a susținut sâmbătă, 23 martie 2024, la Satu Mare o conferință cu tema Prigonirea iezuiților în România comunistă – Cazul părintelui Godo Mihaly.

De asemenea, el va rămâne alături de comunitatea Parohiei Calvaria, dar și a credincioșilor din localitatea Sâi și Homoroade în zilele premergătoare praznicului Sfintelor Paști, inclusiv în noaptea de Înviere.

În prezent, preotul Iulian Budău SJ desfășoară o intensă activitate la București, fiind președintele Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România (JRS România).

You may also like

Leave a Comment