Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba a semnat în cursul zilei de luni, 8 aprilie 2024, contractele de finanțare cu reprezentanții tuturor organizațiilor neguvernamentale care au câștigat proiecte cu finanțare nerambursabilă în domeniul social. De altfel, toate aceste organizații a căror activitate este pusă în slujba categoriilor sociale aflate în dificultate pot fi considerate ca o ”mână prelungită” a autorităților locale și județene în sprijinirea oamenilor greu încercați din comunitate.
Ajutorul financiar acordat în acest an de Consiliul Județean Satu Mare vizează 21 de proiecte sociale după cum urmează: centre de zi pentru copii, părinți și persoane vârstnice, centre de reabilitare, recuperare pentru copii si adulți, centre de îngrijire la domiciliu, case de tip familial, cantină socială, centru multifuncțional. Prin grija acestor ONG-uri peste 700 de beneficiari, copii si adulți cu dizabilități, persoane aflate la nevoie, fără sprijin sunt ajutate în diverse moduri: educație, sănătate, etc. Valoarea contractelor finanțate se ridică la suma de 2.976.525 lei.
“Sprijinul financiar pe care îl oferim acestor organizații este pentru îmbunătățirea serviciilor sociale destinate comunității. Consider că atunci când autoritățile locale și reprezentanții ONG-urilor își unesc forțele, eforturile pentru o viață mai bună a celor aflați în dificultate nu pot avea decât rezultate pozitive. Datorită acestor parteneriate putem să fim mai aproape de cei aflați în nevoie, oferindu-le sprijin și îngrijire”, a afirmat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.

Președintele Asociației Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului din Satu Mare – Centrul de zi Sfânta Tatiana, pr, Tiberiu Vălean apreciază în mod deosebit acest sprijin din partea Consiliului Județean Satu Mare prin care centrul poate să acorde asistență socială unui număr de 43 de copii din Satu Mare cu o situație precară. Ei participă zi de zi la activitățile centrului, pornind de la asigurarea unei mese calde, meditații pe baza programei școlare și alte activități educative, jocuri, , acțiuni culturale etc. ”Banii primiți ne sunt de un real folos în asigurarea activităților cu copiii cât și pentru onorarea salariilor angajaților. Prin acest proiect 43 de copii asistați ai centrului Sfânta Tatiana din Satu Mare pot beneficia de meditații, activități culturale și multe alte programe educative de real folos in formarea lor” a subliniat pr. Tiberiu Vălean.