Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv, anunță Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 26 august 2024. Astfel, în județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani va fi caniculă.
Avertizarea ANM pentru județul Satu Mare este de cod portocaliu pentru caniculă.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.
Marți, 27 august 2024, în județul Satu Mare starea vremii revine în limite normale. Valul de căldură va persista în nordul Banatului, sudul Crișanei și al Olteniei și în sud-vestul și centrul Munteniei, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 34…35 de grade.
De asemenea, prognoza ANM menționează faptul că pe parcursul zilei de marți, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului în zonele de deal și de munte și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.