Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben privind instabilitate atomosferică temporar accentuată pentru ziua de vineri, 25 aprilie, între orele 12- 21.00, județul Satu Mare fiind inclus între zonele afectate.
Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi resimțită în cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul și sudul Moldovei, în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni.
După cum precizează meteorologii vor avea loc averse torențiale, descărcări electrice și îndeosebi în sud-est, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie menționează într-o notă că astfel de fenomene se vor semnala izolat și în restul teritoriului.
Un al doilea mesaj de atenționare meteorologică de cod galben, inclusiv pentru județul Satu Mare este prevăzută pentru ziua de sâmbătă, 26 aprilie, între orele 05 – 23.00 Sunt vizate intensificări ale vântului
În cea mai mare parte a Moldovei, precum și în nordul Crișanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h și izolat de 80 km/h, menționează sursa citată.