La Biserica Calvaria din Satu Mare începe azi, 7 martie 2024, de la ora 9.00 un nou timp de rugăciune și meditație. Așa cum am precizat într-un articol anterior, Adorația Euharistică de la Biserica Calvaria a fost rezervată zilei de joi din perioada dedicată postului Sfintelor Paști tocmai pentru a da posibilitatea sătmărenilor de a se ruga în tăcere chiar și preț de câteva minute. Reamintim de această dată că biserica a alocat un timp de 8 ore pentru a putea veni orice persoană să se roage, Fiecare persoană poate să se roage atât cât dorește, mai puțin, mai mult, după cum simte sufletul fiecăreia, fără vreo condiționare legată de o anumită durată de timp. Cine dorește să stea 5 minute, 10 minute, este bineprimit. La fel și pentru cei care doresc să petreacă în rugăciune mai mult timp.
Adoraţia poate fi făcută în diferite moduri, însă cel mai bun mod este acela al unei meditaţii în tăcere asupra misterului Iubirii gândind la Isus care ne-a iubit până într-atât, încât şi-a dat viaţa şi Sângele pentru noi.
A adora înseamnă a te lăsa iubit de Dumnezeu pentru a învăţa cum să-i iubeşti pe ceilalţi.
Poate adora oricine este dispus să facă tăcere înăuntrul şi în jurul său, indiferent de vârstă, naţionalitate, limbă şi categorie socială de apartenenţă. Oricine doreşte să găsească un timp pe care să-l dea lui Dumnezeu pentru a sta cu El pentru binele propriu şi pentru binele întregii omeniri.