Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), respectiv, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Satu Mare au făcut o dare de seamă în cadrul unei conferințe la Instituția Prefectului, marți, 7 mai 2024 cu referire la activitatea derulată în perioada 1-6 mari, cu ocazia zilei de 1 mai și a sărbătorilor pascale. Astfel, prefectul județului Ioan Tibil a luat la cunoștință modul în care a acționat fiecare structură în parte și măsurile de siguranță luate în sprijinul cetățenilor județului.
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SATU MARE
În intervalul citat, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a acţionat în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale și județene, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranță publică.
În perioada 1-6 mai 2024, polițiștii au intervenit la peste 365 de evenimente, sesizate prin apelul unic de urgență 112.
Potrivit IPJ Satu Mare, au fost sesizate peste 55 de infracțiuni, dintre care 15 la regimul siguranței rutiere. De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 14 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, fiind depistată o persoană urmărită la nivel national.
Polițiștii au aplicat 1.545 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 510.000 lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 73 de permise de conducere, dintre care 29 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 21 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Totodată, au fost retrase 36 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii anunță că vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare subliniază totodată că polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea poliției, precum și dispozitivele omologate pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
”Celor care în aceste zile revin acasă, le recomandăm să conducă prudent, cu viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere și să ia periodic pauze de la condus. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare le recomandă tuturor cetățenilor să respecte legislația aflată în vigoare și să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru sesizarea oricărei fapte antisociale” se arată în informarea IPJ Satu Mare
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ SOMEȘ SATU MARE
78 de misiuni pentru pompierii sătmăreni în perioada 01-06 mai 2024
Pompierii sătmăreni au desfășurat 78 de misiuni în perioada prilejuită de minivacanța de 1 Mai, respectiv cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Dintre acestea, 15 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat 63 de cazuri medicale.
Pe de altă parte, Inspecția de Prevenire a desfășurat 7 controale la unități de turism și agrement precum și la lăcașuri de cult, constatând 105 deficiențe.
POLIȚIA DE FRONTIERĂ
Poliția de Frontieră precizează că perioada minivacanței care tocmai s-a încheiat a fost una ”relativ liniștită” din punct de vedere al activității specifice pe care o derulează. ”Nici valorile de trafic nu au fost foarte mari – vorbim aici și de sensul de intrare și de cel de ieșire din România, bineînțeles făcând referire în special la punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni, care sigur că sunt cele mai tranzitate în această perioadă” se arată în comunicatul instituției
Fluidizarea traficului de călători şi autovehicule în punctele de trecere a frontierei, dar şi siguranţa cetăţenilor care tranzitează frontiera de stat a fost preocuparea majoră a Poliției de Frontieră Satu Mare în această perioadă.
Cât privește valorile de trafic înregistrate în perioada 30 aprilie – 06 mai anul curent, prin punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni au tranzitat peste 75.100 persoane, care călătoreau cu aproximativ 30.000 mijloace de transport. Cel mai intens folosit a fost PTF Petea, unde s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare și pe cel de ieșire aproximativ 52.500 de persoane (cetățeni români și străini), călătorind cu 22.000 mijloace de transport. Dar, din fericire, nu au fost probleme nici în ceea ce privește traficul transfrontalier și nici situații care să afecteze ordinea și siguranța cetățenilor aflați în permietrul punctelor.
Condiții normale de tranzit
În prezent, prin punctele de frontieră, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. Oficialii Poliției de Frontieră precizează că în situația în care va fi necesar, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieșire din ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut.
Un alt aspect de interes este reprezentat de traficul automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone după ce, pe teritoriul statului maghiar au fost câteva zile cu restricții de circulație. În intervalele vizate de restricţii şoferii automarfarelor au avut obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină, astfel că a crescut numărul camioanelor aflate în așteptare pentru a ieși din România, dar în acest moment media timpului de așteptare pe sensul de ieșire din țară la PTF Petea pentru automarfare este de aproximativ 30 de minute, așadar nu putem vorbi neapărat despre un trafic foarte intens.
Totodată, polițiștii de frontieră sătmăreni aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat și pe căile de comunicație din zona de competență au efectuat aproximativ 370 de verificări prin aplicația Edac de la începutul lunii mai.
INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI
În perioada 01 – 06 mai 2024, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare au acționat zilnic pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, atât în mod independent, cât şi în sistem integrat.
Peste 20.000 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de echipajele de jandarmerie în acest sfârșit de săptămână, cele 53 de sancțiuni contravenționale vizând în principal tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii, precum și alte fapte prevăzute de legislația în vigoare.
„Continuăm să ne îndeplinim atribuțiile cu responsabilitate, asigurând ordinea și liniștea publică și suntem permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora” subliniază Jandarmeria Satu Mare