Biblioteca Județeană îi invită pe sătmăreni la o nouă lansare de carte – ”Șaizeci și șase” a autorului Török József

by Stefania Crisan

Biblioteca Județeană Satu Mare împreună cu doi cercetători dedicați slovei scrise de la secția ”Colecții speciale”, dr. Marta Cordea și dr. Viorel Cîmpean ies la rampă cu un nou eveniment de excepție și vă invită călduros, cu drag și prietenie să le fiți alături. Este vorba de o nouă lansare de carte ce va avea loc marți, 19 martie 2024, de la ora 15.00. Volumul este semnat de Török József și este intitulat „Şaizeci şi şase”, fiind o traducere în limba română a volumului autobiografic, „Hatvanhat”, lansat de asemenea la Biblioteca Județeană Satu Mare. Traducerea îi aparţine profesoarei şi poetei Lia Gabriela Kóka Cosma.

Iar un astfel de moment nu poate fi ratat cel puțin de dragul autorului, Torok Jozsef, dar și a celor doi istorici care nu numai că s-au îngrijit de această carte, dar pun suflet în fiecare cuvânt din prezentările lor ( si aici mă refer inclusiv la prezentarea cărții lui Dan Stoica – Lupta cu îngerul). Așa încât vă recomand să notați în agendă data și să ne întâlnim cu acești oameni minunați la o poveste despre oameni și cărți.

”Biografia autorului se împarte cu precădere între localităţile Pişcolt şi Vetiş, adică locul unde a văzut lumina zilei şi cel în care îşi duce traiul de mulţi ani. Trăind o vastă experienţă de viaţă, a practicat mai multe meserii, de la ajutor de lăcătuş, poştaş, muzicant la nunţi, profesor ş.a. până a ajuns ceea ce este astăzi, bibliotecar, scriitor şi cantautor, devenit deja cunoscut şi îndrăgit, nu numai în ţara noastră, ci şi în Ungaria. Faptul că este un inimos formator cultural şi arheolog amator, face ca personalitatea sa, să devină şi mai interesantă” se arată într-o prezentare a evenimentului pe pagina de facebook a instituției.

Evenimentul  care promite multe zâmbete și voie bună se va încheia în acorduri muzicale cu melodii compuse şi interpretate de autor.

You may also like

Leave a Comment