Băut și fără drept de a conduce, un sătmărean a intrat cu tractorul în șanț și în gard

by Mihaela Ghiță

Un bărbat de 51 de ani din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un tractor pe strada Amațiului a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers în urma căreia a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în șanț cu vehiculul și în gardul unei societăți. Evenimentul rutier a avut loc la data de 17 iulie 2025.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au constat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul condus de acesta nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregsitrat. Ba mai mult, bărbatul se afla și sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

You may also like

Leave a Comment