Culori și arome de toamnă aranjate într-un cadru pentru amintiri prețioase, așa a arătat ziua de 21 octombrie pentru copiii de la Grădinița cu P.P. Nr.7 Satu Mare. Denumit „Târgul preșcolarilor gospodari”, evenimentul inițiat de cadrele didactice și doamna director Doina Șuta, aflat la prima ediție, și-a propus a fi, în primul rând un moment de socializare, de petrecere a timpului în cadrul comunității lărgite a grădiniței: copii, cadre didactice, părinți, bunici.



Cei prezenți au redescoperit în cadrul târgului, farmecul autentic al toamnei, unde fiecare produs a adus cu el gustul și încântarea copilăriei, exponatele fiind pregătite cu atenție și măiestrie de copiii celor cinci grupe și educatoarele lor: Supuran Orhideea, Belbe Maria, Scurtu Mirela, Buc Raluca, Văleanu Gabriela, Manea Floriana, Dumitru Anca, Aciu Crina, Berta Cristina și Angi-Silaghi Viktoria. Cei prezenți în curtea ce a îmbrăcat haine de toamnă, au găsit delicii pentru toate gusturile , numai bune de savurat, dăruit sau dus acasă, pentru a păstra vii tradițiile.
” Mulțumim tuturor pentru implicare și participare la„Târgul preșcolarilor gospodari”, doamnei inspector pentru educație timpurie Maria Gabriela Ardelean, părinților și colaboratorilor alături de bucuria copiilor de a explora evenimentul în edițiile următoare a transmis directoarea Doina Șuta.