La Muzeul Județean Satu Mare a avut loc joi, 23 octombrie 2025, lansarea volumului antologic „Veteranii de război – Camarazii eroilor”, coordonat de colonelul în rezervă Voicu Șichet, apărut la Editura Muzeului Sătmărean. Evenimentul, organizat de Asociația Civică Tempora Satu Mare în colaborare cu Muzeul Județean și Consiliul Județean Satu Mare a reunit invitați de seamă și momente artistice deosebite.


Gazda manifestării, Daniela Bălu, directorul Muzeului Județean Satu Mar a vorbit despre importanța lucrării și despre rolul memoriei în păstrarea identității naționale. Alături de aceasta, au luat cuvântul cercetătorii Viorel Câmpean și Marta Cordea de la Biblioteca Județeană Satu Mare, Zamfir Danciu, directorul Direcției de Cultură Satu Mare, precum și editorul băimărean Cristian Mareș, care au evidențiat valoarea documentară a volumului dedicat veteranilor de război. Momentul cultural a început prin intonarea Imnului de Stat.
”Volumul antologic coordonat de domnul colonel (r) Voicu Șichet este o reconstituire a memoriei istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, realizată pe baza mărturiilor celor ce au luptat și s-au întors victorioși de pe câmpurile de luptă, veteranii de război,povestite de aceștia de-a lungul anilor în paginile revistei „Eroii Neamului”. Ei, veteranii de război, nu mai sunt, dar au rămas memoriile lor, adunate într-o carte. Aniversarea zilei de 25 octombrie 1944 – ”Ziua Armatei Române” – le-o datorăm și lor, ei fiind cei ce, prin dârzenie militară și sacrificiu au eliberat de sub dominația horthysto-fascistă Ardealul și nord-vestul țării noastre, ”ultima brazdă de pământ românesc” de la Carei, victorie rămasă în istoria națională și europeană. Multe din mărturile veteranilor, publicate în acest volum, au fost făcute inițial la noi, la muzeu, în cadrul simpozionului ”Ziua veteranului”, ce era mult mai mult decât un simpozion, era o rememorare a faptelor de arme, a faptelor de vitejie ale bravilor militari români, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ce nu au luptat numai cu inamicul, ci și cu foamea, frigul, frica, durerea și dorul de cei dragi! Dar s-au întors biruitori!” a subliniat Daniela Bălu, cea care a alcătuit prefața volumului.
Referindu-se la activitatea neobositului colonel în rezervă Voicu Șichet, directorul Muzeului a evidențiat preocuparea asiduă a acestuia de a publica diferite cărți ce reprezintă ”o însumare a sute de articole publicate de-a lungul a peste 16 ani în paginile revistei Eroii Neamului”. Oare unde altundeva am putea găsi aceste modele de urmat, modele de dârzenie, modele de iubire de țară, decât în paginile revistei și a cărților publicate de-a lungul timpului” a subliniat Daniela Bălu.
De asemenea, cercetătorul dr. Viorel Câmpean de la Biblioteca Județeană Satu Mare, unul dintre fidelii colaboratori ai revistei Eroii Neamului și cel care a scris postfața a remarcat frumusețea titlului dat cărții, dar și valoarea documentară și istorică a informațiilor pe care le cuprinde volumul prin cele 8 capitole: Mărturii ale veteranilor de război sătmăreni; Veterani de război omagiați în timpul vieții; Se sting veteranii… Evocări la trecerea în eternitate a veteranilor de război sătmăreni; Evocări post mortem al veteranilor sătmăreni; Evocări ale veteranilor de război din satele sătmărene; Evocări postmortem ale veteranilor de război din țară; Bărbați ai datoriei; Aspecte privind veteranii de război consemnate în serialul Jurnalul cimitirelor și monumentelor eroilor.
”Nădejdea noastră este ca prin intermediul acestui volum , generațiile viitoare să aibă permanente modele de iubire de țară, pilde de frumoasă trăire a vieții, exemple de solidaritate și colegialitate” e evidențiat dr. Viorel Câmpean
În aceeași notă a valorii umane transmisă prin exemplul de viață a veteranilor de război a vorbit și dr. Marta Cordea.
Un moment aparte l-a constituit intervenția autorului, colonelul în rezervă Voicu Șichet, care a vorbit cu emoție despre misiunea de a aduna mărturiile celor care au luptat pentru apărarea și demnitatea României. În încheierea discursului său Voicu Șichet a adus mulțumiri tuturor celor implicați în demersul publicării acestui volum, pornind de la autorii și colaboratorii care au publicat articole pe această temă în revista Eroii Neamului, da și sponsorilor, donatorilor și cititorilor. Un cuvânt de mulțumire a fost adus și Consiliului Județean Satu Mare care a finanțat mare parte din numerele în care au apărut articole cu și despre veteranii de război, dar și pentru finanțarea volumului de față.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, momente de socializare și păreri pe marginea cărții.