Accident rutier cu două victime în localitatea Păulești

by Mihaela Ghiță

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au intervenit miercuri dimineața, 14 mai 2024, la un accident rutier ce a avut loc pe Drumul Județean 193 în localitatea Păulești, județul Satu Mare.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 50 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Satu Mare, care circula pe direcția Păulești-Satu Mare, acesta fiind proiectat într-un stâlp de electricitate pe marginea părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 45 de ani și a unei pasagere, de 15 ani, din autoturismul condus de către acesta, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

You may also like

Leave a Comment