35 de medicamente noi vor fi incluse pe listele de compensate

by Mihaela Ghiță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat publicarea în transparență decizională a unui ordin de ministru care prevede includerea a 35 de medicamente noi pe listele de compensate. Potrivit acestuia, măsura urmărește să ofere pacienților acces la tratamente moderne.

Ministrul a subliniat că noile terapii vizează afecțiuni grave, precum cancerul de prostată avansat sensibil la hormoni, amiloidoza ereditară, colita ulcerativă activă și boala Crohn moderate până la severe, astmul bronșic sever necontrolat, angioedemul ereditar recurent, leucemia limfocitară cronică la pacienți cu deleția 17p sau mutația TP53, mielomul multiplu recidivat și refractar, precum și infecția cu HIV-1 la copii.

Alexandru Rogobete a precizat că această etapă face parte dintr-un proces mai amplu de reformă în sănătate, care include criterii de performanță pentru managerii de spitale, extinderea rețelei de tratament pentru accidentul vascular cerebral, investiții în infrastructură și digitalizare, precum și măsuri pentru o distribuție mai echitabilă a resurselor.

„Când facem ceea ce promitem, încrederea revine. Când pacienții simt schimbarea, încrederea se transformă în speranță”, a afirmat ministrul Rogobete. El a muțumit Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, colegilor din Ministerul Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru sprijinul acordat.

You may also like

Leave a Comment